|
„Opinia publică” este una dintre cele mai jucate piese din perioada comunistă în teatrele din România. Titlul piesei este justificat astfel de autor: „... eu cred cu o putere nemărginită în forţa acestui personaj colectiv care nu poate fi indus în eroare şi ale cărui judecăţi sunt, întotdeauna, fără greşeală. Oamenii – adică Opinia Publică – sancţionează cu un simţ al justiţiei care exclude orice eroare”.
Autorul subliniază prezenţa insuportabilă şi periculoasă a non-valorilor (laşitatea, lipsa de răspundere, ipocrizia, demagogia, obtuzitatea, favoritismul) şi necesitatea unei atitudini lucide şi intransigente pentru înlăturarea lor. Într-adevăr, astfel de valori negative sunt rând pe rând compromise, tratate ironic sau caricatural, şarjate polemic.
Un element inedit al piesei îl reprezintă încurajarea participării cel puţin tacite a spectatorilor: un personaj iese din timpul şi spaţiul convenţional al spectacolului şi se adresează direct publicului din sală, îndemnându-l să ia parte la „dezbatere” şi să găsească o soluţie a conflictului.
În articolul „La o nouă lectură”, din România Literară, nr. 14/2003, criticul Alex Ştefănescu îl consideră pe Aurel Baranga „un I.L. Caragiale produs de cultura comunistă (...). Ambii dramaturgi aduc pe scenă viaţa de fiecare zi, cu insignifianţa ei agitată, cultivă comicul de limbaj, exploatând resursele oralităţii, imaginează qui-pro-quo-uri, stabilesc o complicitate cu publicul, pe deasupra personajelor. Şi totuşi, Aurel Baranga nu reuşeşte să reconstituie strălucirea pieselor lui I. L. Caragiale, fiind moralizator, nu cinic, explicit, nu echivoc, prozaic, nu poetic.”
|
|
|
Distribuţia:
Chitlaru: George Pintilescu, Eugen Ţugulea Gina: Viorica Cernucan Regizorul de culise: Grig Schiţcu Regizorul: Ion Abrudan Directorul Cristinoiu: Vladimir Jurăscu Pascalide: Jean Săndulescu Turculeţ: Nicolae Toma Băjenaru: Ioan Pater Ioniţă: Ion Martin Dumitraş: Nicolae Barosan Manolescu: Ion Mâinea Braharu: Octavian Uleu Calamariu: Ben Dumitrescu O secretară: Doina Ioja Gheorghe Ciorei: Marcel Segărceanu Spectatorul Ion Ion: Valentin Avrigeanu Soţia lui: Anca Miere Chirilă Ministrul Brana: Gheorghe Musceleanu
|
|